Flash

E 2:44. La aprox. 9 mă trezesc, iar la 11 trebuie să fiu la stomatolog, deci ar cam trebui să mă odihnesc. Totuşi, ideea nu mă atrage deloc; ar însemna încă 6 ore irosite.. nu văd de ce trebuie să îmi pierd tocmai o treime din viaţă numai şi numai cu regenerarea.. I mean, trebuie să apară metode care să substituie somnul, sooner or later.. sau sunt oare singurul care gândeşte şi scrie aiurea la ora asta?

E clar, Poli retrogradează anul ăsta şi stabileşte un nou paradox: un joc ultra-defensiv cu câte 2 goluri luate pe meci după greşeli în apărare. Eh, măcar la meciurile cu Prefabricate Modelu sau Concordia Chiajna să fiu lăsat, că acolo chiar n-au cum să vină huligani care să se bată între ei.

Am început să urmăresc “House M.D.” (sau Dr. House, cum îl ştiu românii). Concluzia după două episoade: Hugh Laurie rupe. De prisos să spun că el face tot serialul… dar chiar tot!

Logică românească: Un bilet simplu de autobuz costă 1.5 lei, poate fi cumpărat de la şoferi sau de la fiecare staţie. Intri în autobuz şi dai 2 lei şoferului. El, cu teancul de bilete necompostate şi cu grămada de monede de 50 de bani lângă el, îţi dă înapoi un leu şi îţi dă un bilet compostat. Păi cum.. mă-sa? Ca să îţi economiseşti 50 de bani? Sau ca să îl dai în gât atunci când vine vreun controlor şi îţi spune că seria nu e bună, ca mai apoi el să-ţi spună că-l minţi pe controlor, să pornească un scandal imens şi să dea toţi vina numai şi numai pe tine că trebuia să-ţi iei bilet întreg şi că şoferul nu are vreo vină? Şi să-ţi dea şi amenda clasică, pe lângă?

Rapid nu ia titlul anul ăsta, la fotbal (şi ştiu ce zic). Dacă-l ia, îmi tai nemilos pletele. Right down to the skin. And I mean it!

Am două lepşe. Mă ocup de ele mai târziu.

Mâine încep schimbările mai serioase la blog. Îl voi face mai frumos, sper.

E 3:23.. cred că mă retrag de-acum. Dar nu înainte să se termine “The Outlaw Torn” – Metallica ^_^ .

Profesionalism-Pomană 2-0

O situaţie ingrată în grupa C a celei mai puternice competiţii de fotbal din lume ar fi putut deveni biletul pentru intrarea în legendă a naţionalei României, însă a ajuns încă o dovadă a neprofesionalismului românesc; pe scurt, dacă România ar fi învins Olanda, echipă care nu mai putea pierde absolut nimic în afară de câteva sutimi la coeficient în cazul unui rezultat negativ, ar fi mers în faza următoare, indiferent de rezultatul celeilalte partide; în caz de egal, la fel ar fi trebuit să se termine şi cealaltă partidă; în schimb, a jucat cu gândul doar la meciul celălalt, lucru relevat chiar de antrenorul Piţurcă, şi s-a văzut: un 0-2 sec care ne scoate din competiţie şi care, în mod normal, ar trebui să ne dea foarte mult de gândit.

Ce diferenţă a fost între Italia-România şi Olanda-România! În primul, parcă am jucat cu gândul de a le arăta italienilor că românii sunt buni de ceva în ţara lor, dar până la urmă au ajuns să ne înjure şi mai mult, după ce i-a dezavantajat arbitrul Cu Italia chiar s-a jucat pe viaţă şi pe moarte, dar cu Olanda a fost moarte clinică, devenită sigură când s-a aflat la pauză că în celălalt meci o echipă avea deja 90% şanse de victorie (şi asta încă la 0-0, când victoria nu era deloc departe). Ce s-a întâmplat atunci? În loc să se forţeze, au simţit cum presiunea îi sufoca şi, inevitabil, au cedat.

S-a jucat şi cu gândul la pomana care, în gândul nostru, ar fi trebuit să vină sigur. Adică, să fim serioşi! Primul loc le era asigurat, nu mai puteau pierde nimic, parcă mai bine dădeau de noi în semifinale decât de italieni sau de francezi, băgau şi rezervele, ce interese ar fi putut avea pentru ei o victorie?! Cum…? Să arate că sunt profesionişti adevăraţi…? Hai, lasă-mă cu vrăjelile astea, mai suntem noi ca pe vremea lui Ceauşescu, să îşi facă oamenii treaba cum trebuie? Trebuie să gândim înainte, că pomana va veni, nu au ei motive să o păstreze!

Ei, iată că olandezii, în loc să câştige respectul unei singure ţări implicate, au ales să predea o dureroasă lecţie de profesionalism şi, astfel, au câştigat respectul a trei ţări. Iar a patra ce face? 1/2 înjură toţi jucătorii, 1/4 pe Mutu şi pe Piţurcă, 1/8 pe olandezi, 7/128 dau vina pe ghinion, şi doar câţi au mai rămas îi felicită pe batavi. Dintre aceştia, 7/8 o fac din diplomaţie.

Una din puţinele persoane care s-a trezit să ne acuze că nu am fost profesionişti este chiar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, cel care acum câteva zile visa deja la meciul cu Spania.

În ciuda eşecului, România a impresionat la turneul final, reuşind, ca a treia favorită, să nu piardă cu primele două. Păcat că ultima favorită le-a zdrobit.

Cei care au văzut “Filantropica” îşi pot aminti de memorabila replică a personajului Pavel Puiuţ, şi anume că “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană”. Naţionala a încercat şi ea, timidă, să obţină un pic de milă din partea celor mari; şi sfârşeşte prin a obţine ceva pe care, însă, nu cred că o va valorifica niciodată: o treabă bine făcută.