Hm.

Spuneam eu cu mai mult timp in urmă ceva de bine de Rapid? Sau de vreo activitate condiţionată de performanţele lor în prima ligă? Nu? Aşa credeam şi eu.

[altfel, Rapid joacă deplorabil. Catastrofal. Atât de prost încât îmi urlă pseudo-pletele de groază. Oricât de neserios/laş aş părea, pariul cade.]

Ce va face Losfer de 1 decembrie

[sau mai bine zis ce face deja]

Va scrie noi flash-uri.

Va merge la cursuri de percuţie pentru va afla că nu se fac din cauză de zi naţională.

Va trage tare cu “Ion”, pentru a se pregăti de *aham* procesul de mâine.

După ce se va trezi se va uita din nou la acest post şi se va minuna de câtă valoare, talent şi inspiraţie i-a trebuit pentru a-l scrie.

Nu se va uita la cine a câştigat uninominalele.

Va sta acasă şi va cinsti sărbătoarea naţională a României cu o sticlă de Borsec şi o friptură.

Şi acum flash-urile:

Cea mai tare veste a ultimelor săptămâni (for me şi nu numai) vine din partea unui coleg care a vorbit cu cineva care a văzut pe net (click me!) că vine Motörhead la B’ESTFEST ‘09! Partea cea mai buna? Că am permisiunea de a merge, atât timp cât găsesc companie pentru deplasare (facil). Asta vine ca o gură de oxigen după ce n-am fost la nimic fiindcă nu descoperisem pe-atunci artistul (ex. Jethro Tull, Deep Purple, Judas Priest) sau pentru că nu a stat în puterea mea să conving autoritatea supremă. (”Ce să cauţi tu la ţicniţii ăia? Stai acasă, ce să cauţi tu la Bucureşti?”)

Joi am asistat la un concert RIFF (aici site), o formaţie din Sibiu (din câte am înţeles) care îşi promova cel de-al zecelea album din istoria lor de 38 (!) de ani. După vizionarea unor clipuri cu ei, m-au dus cu gândul la Iris, dintre trupele româneşti, chit că nu prea m-au impresionat. Concertul a contrastat puternic, însă, cu ce ascultasem până atunci. Partea vocală, de care mă temeam un pic, a fost rezolvată cu succes prin includerea unui colaborator mai vechi, care “se întâmpla să fie în sală” [LE: Big mistake here. See comments]. Versurile, însă, care evident că n-aveau cum să se schimbe faţă de versiunea studio, mi-au lăsat cel mai mult de dorit. Acest neajuns puternic a fost, totuşi salvat (şi făcut uitat, până la urmă) de partea instrumentală, care a sunat extraordinar (unele bucăţi mi-au amintit chiar de trupe mai..um..hard de pe scena internaţională), graţie chitaristului Florin Demea, dar mai ales percuţionistului Lucian Fabro, care mi-a lăsat cea mai bună impresie dintre toţi. La final, cumpărat disc şi mers până în culise. Foarte amabili. Obţinut autografe. Şi, accidental, un pix. Per total, cea mai bună metodă de a cheltui 5 lei într-o seară de joi.

Hmm.. Manelarii de sub mine au dat-o pe Linkin Park. Să fie un semn bun?

De ce trebuie combină muzicală la clase

[sau ce poţi scrie când ai chef să scrii, dar n-ai idei, originalitate sau vocabular sau eviţi deliberat review-ul la "Death Magnetic" ^^]

Pentru că, deşi la început (inevitabil) vor fi certuri, lumea se va obişnui. Va accepta. Şi, astfel, ajung să reziste până la capăt (şi nu doar o singură dată) piese gen “Voodoo Child”, “Comfortably Numb”, “TNT”, “Back in Black”, “Battery”, “Master of Puppets” sau “In the Death Car”, precum şi eventualele piese de negri [aici: aproape tot ce apare nou în mainstream-ul american]. Profesorii ajung să se manifeste şi ei, de la combina scoasă din priză şi ameninţări cu confiscarea, până la câţiva paşi de dans practicaţi în drumul spre catedră, când noi “uităm” să închidem atunci când sună.

Ah, şi pentru că ai o satisfacţie inegalabilă atunci când răsună “Ameno” pe coridoare şi ceilalţi se uită spre clasă cu un evident “WTF?!” imprimat pe feţele lor ^^ . Şi când, eventual, mai vine şi puiul de deputat, cu două clase mai mici, şi întrerupe momentul nostru suprem.

“- Băi, în ce limbă cântă ăştia? Mayaşă? – E latină, băi! – Iaca! De unde ştii că-i latină? Ce înseamnă Ameno? – Amin, mă! [manic laughter time]“

Este necesară?

Astăzi m-am convins pe deplin că religia predată în şcoli, cel puţin în forma actuală, mi se pare o inutilitate. Pur şi simplu, în locul unei ore libere sau a unei materii mai.. erm.. practice?, se insistă cu lucruri care ar fi trebuit ştiute şi aprofundate încă din clasele primare. De fapt, nici n-ar trebui să se mai găsească în gimnaziu, ca să nu mai zic de liceu. Astfel de lucruri ar trebui învăţate din familie sau chiar prin autoeducare decât să fie studiate. În schimb, o oră de istorie a religiilor mi s-ar părea infinit mai folositoare decât ce se face acum. Dar cine s-ar gândi la aşa ceva…

În altă ordine de idei, replica zilei (care cred că îşi va găsi un locşor permanent în sidebar): “Să nu mai aud vreun zâmbet.”. Venită din partea profesoarei de info.

Flash v1.1

Revin după câteva zile de pauză cauzate de un hard disk foaarte neascultător. O formatare completă va veni cam într-o săptămână, iar probleme nu cred că vor fi decât cu aşteptarea simpaticilor de la RDS pentru a avea net.

Şcoala a început. Oh, the joy.. Cu un diriginte care e printre cei mai buni profesori de mate din oraş şi cu o singură oră de info pe săptămână am ajuns să fim o clasă de mate-info (ideea e că “mate” trebuia să fie muuuult mai mare decât este, şi “info” muuuult mai mic; ceva gen ), vorba unui coleg. Programul de luni fu: “De la 9 la 12, primele trei ore matematică”.

Patru zile, un profesor nou şi o notă. Şi replica zilei (de azi) venită din partea profesoriului de istorie, un tip foarte foarte simpatic de altfel. Aceasta vine în contextul unei discuţii despre “Braveheart”: “..fără istorie n-ai cum să înţelegi complet filmele astea, de ce a făcut ce-a făcut Willam [n.m. William Wallace], sau cum îl chema pe el..” (aproximare, 70% corectă, ideea oricum asta ar fi)

În decurs de numai cinci zile am văzut cele mai penibile partide ale României de când urmăresc fotbalul. Şi la una am avut extraordinara onoare de a o vedea la faţa locului. Şi anume un România – Ţara Galilor 0-3, la tineret. În schimb, alaltăieri am văzut cel mai frumos meci al unei echipe din România în competiţiile din Europa de la Dinamo Kiev – Steaua 1-4 de acum doi ani. CFR Cluj bate, dracu’ ştie cum!, în deplasare la AS Roma (2-1), cu numai trei români în formaţia de start. Feel the contrast?

De multe zile ascult în prostie Death Magnetic, album bun, deşi cam păleşte în faţa albumelor din anii ‘80. Se ridică, însă, la nivelul lui Black Album. 8/10. Review coming soon.

Yawn.